Descriere
Substanţă activă: Propizamid 50%
Kerb 50 W este un erbicid sistemic, selectiv, folosit în pre/postemergenţă, pentru combaterea buruienilor monocotile anuale, unele monocotile perene, precum şi a unor buruieni dicotiledonate din culturile de lucernă, trifoi, salată, morcov, sfeclă de zahăr.
Asigură o combatere foarte bună a cuscutei în condiţiile aplicării unei tehnologii corespunzătoare.
Kerb50 W acţionează prin absorbţie radiculară. De aceea, pentru a asigura o combatere eficientă a buruienilor, este important ca după aplicarea tratamentului, solul să aibă o umiditate suficientă (prin ploaie sau irigare).
Mod de utilizare:
În cazul culturilor de lucernă şi trifoi, pentru combaterea cuscutei, Kerb 50 W se aplică primăvara devreme (după prima coasă), când cuscuta începe să germineze.
Combaterea buruienilor este favorizată în cazul în care, după aplicarea erbicidului, se înregistrează precipitaţii.
Pentru combaterea celorlalte buruieni sensibile la propizamid, Kerb 50 W poate fi aplicat toamna, în preemergenţă (zone ploioase sau cu posibilităţi de irigare) sau primăvara în postemergenţă cât mai timpuriu (buruienile până în faza de 2 frunze).
La salată se poate aplica preplant sau la 7-10 zile de la transplantare, înainte de apariţia buruienilor.
În lipsa precipitaţiilor, este necesară irigarea terenului pentru a optimiza eficacitatea produsului.
Este important să se respecte timpul de pauză de 6 săptămâni până la recoltare.
La sfecla de zahăr se aplică în stadiul de 6-8 frunze, la apariţia primelor semne de infestare cu cuscuta.
Se recomandă folosirea unui volum ridicat de apă de 500-600 l/ha.
La morcov se aplică până în stadiul de 2-4 frunze ale culturii, la apariţia primelor semne de infestare cu cuscuta.
În cazul pepinierelor de molid, se pot face tratamente cu Kerb 50 W nu mai târziu de 1 lună după transplantat.
Spectru de combatere:
Buruieni monocotiledonate: Alopecurus myosuroides (Coada vulpii), Avena fatua (Odos), Agropyron repens (Pir), Bromus spp. (Obsiga), Dactylis glomerata (Golomat), Digitaria spp. (Meisor), Echinochloa crus-galli (Iarba barboasa), Lolium spp. (Zazanie), Poa spp. (Hirusor), Setaria spp. (Mohor).
Buruieni dicotiledonate: Amaranthus spp. (Stirul), Stellaria media (Rocoina), Chenopodium album (Talpa gastei), Convolvulus arvensis (Volbura), Cuscuta spp. (Cuscuta), Capsella bursa pastoris (Traista ciobanului), Raphanus raphanistrum (Ridichie salbatica), Thlaspi arvense (Pungulita), Equisetum arvense (Coada calului), Papaver rhoeas (Macul rosu), Polygonum spp. (Hrisca), Portulaca oleracea (Grasita), Solanum nigrum (Zarna), Urtica spp. (Urzica), Veronica spp. (Soparlita).
Cultura | Doza |
Lucerna (veche) – pre/postemergent | 4-5 kg/ha |
Trifoi (vechi) | 4-5 kg/ha |
Salata | 2-3 kg/ha |
Molid (pepiniere) | 5 kg/ha |
Sfecla de zahăr | 4 kg/ha |
Morcov | 4 kg/ha |
În preemergenţă, poate fi aplicat în amestec cu alte erbicide omologate.
În postemergenţă nu se recomandă combinarea cu alte produse.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.